Sorin Mihai Popa, despre BRD, banci si nu numai.

luni, 30 martie 2015

Biografia Nadiei Comaneci

„Viaţa pe care o am în prezent – se destăinuie Nadia – este rezultatul a ceea ce am făcut în copilărie. Când privesc în trecut, pot zice că sunt fericită că mama mea m-a dus la gimnastică. Nu m-am apucat de acest sport pentru a dobândi celebritatea, pur şi simplu aşa a fost să fie.”





Despre Nadia Comaneci
Nadia Comăneci (n. 12 noiembrie 1961, Oneşti, judeţul Bacău), gimnastă, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică.
Cu cinci medalii olimpice de aur, trei de argint şi una de bronz, Nadia se numără printre cele mai bune gimnaste şi sportive ale tuturor timpurilor.

Copilaria
Fiica lui Gheorghe Comăneci şi a Ştefaniei, a început să practice gimnastica în oraşul său natal, concomitent cu viaţa de elev. Descoperită de către cuplul de antrenori Béla şi Martha Károly a devenit în scurtă vreme „piesa de rezistenţă” a lotului României. La 11 ani a reuşit performanţa de a câştiga primul titlu de campioană naţională.
După prestaţia exemplară de la nivel intern, Nadia, în vârstă de 13 ani, a reprezentat pentru prima dată România la Campionatele Europene de la Skien, Norvegia (1975). Rezultatele concursului au dat măsura talentului său, gimnasta reuşind să-şi adjudece trei medalii de aur şi una de argint.
In acelasi an, agentia de stiri Associated Press a numit-o "Atleta Anului in Romania".

Minunea de la Montréal

Un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montréal, Nadia a impresionat prin exerciţiul său întreaga lume sportivă, obţinând prima notă de 10 din istoria jocurilor olimpice moderne şi un palmares de invidiat, 3 medalii de aur (bârnă, individual compus, paralele), o medalie de argint (echipă) şi una de bronz (sol).
Talentul său extraordinar a fost recunoscut la nivel internaţional, prestigioase voci din lumea sportului, cum ar fi BBC Sport, acordându-i titlul de „personalitatea sportivă a anului 1976”. Administraţia Nicolae Ceauşescu i-a acordat titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără deţinătoare a acestei distincţii.


Rezultate sportive
- 1972 - Campionatul national de juniori al Romaniei: 1 pe echipe, 1 la individual compus
- 1973 - Internationalele Romaniei: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 1 la sol, 1 la barna, 1 la sarituri
- 1973 - ROM vs ITA: 1 pe echipe, 1 la individual compus
- 1975 - Champions All: 1 la individual compus
- 1975 - Compionatul european: 1 la individual compus, 1 la sarituri, 1 la paralele inegale, 1 la barna, 2nd sol
- 1975 - Competitia preolimpica: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 2 la sarituri, 2 la sol, 3rd barna
- 1976  - ROM vs CAN: 1 pe echipe
- 1976 - ROM vs USA: 1 pe echipe, 1 la individual compus
- 1976 - Cupa Americii: 1 la individual compus
- 1976 – Jocurile Olimpice de la Montreal: 2 la pe echipe, 1 la individual compus, 1 la barna, 1 la paralele inegale, 3 la sol, 4 la sarituri
- 1976 - Cupa Chunichi: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 1 la barna, 1 la sarituri, 1 la sol
- 1976 - Campionatele balcanice: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 1 la barna, 1 la sarituri, 1 la sol
- 1977 - Internationalele Romaniei: 1 la individual compus
- 1977 - Campionatul european: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 2 la sarituri
- 1978 - Campionatele mondiale: 2 pe echipe, 1 la barna, 5 la individual compus
- 1979 - Champions All: 1 la individual compus
- 1979 - Compionatul european: 1 la individual compus, 1 la sarituri, 1 la sol, 3rd barna
- 1979 - Cupa mondiala: 4 la individual compus, 1 la sarituri, 1 la sol, 2 la barna
- 1979 - Campionatele mondiale: 1 pe echipe
- 1980 - Internationalele Romaniei: 1 la individual compus
- 1980 – Jocurile Olimpice de la Moscova: 2 la pe echipe, 2 la individual compus, 1 la barna, 1 la sol, 5 la sarituri
- 1981 - Universiada: 1 pe echipe, 1 la individual compus

Finalul carierei
A trecut ilegal frontiera româno-maghiară în noiembrie 1989 şi după un parcurs itinerant se stabileşte în America, unde a căutat să-şi folosească numele ca brand în vestimentaţia gimnaştilor. Cuplul Conner-Comăneci este dedicat descoperirii şi promovării tinerelor talente ce frecventează Bart Conner Gimnastics Academy.
Nadia deţine o seamă de funcţii de reprezentare pentru România – este preşedinte onorific al Federaţiei Române de Gimnastică, preşedinte onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasador al Sportului Românesc, iar din 2003 consul onorific al ţării noastre în SUA.
În 1999 a fost desemnată, în cadrul unei festivităţi vieneze, „sportiva secolului al XX-lea”. Un an mai târziu, statul român i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României”.

Proiecte umanitare
Nadia a participat la foarte multe actiuni cu scop umanitar. Astfel, ea a promovat, intre altele, campania internationala de lupta impotriva cancerului la san si a sprijinit apoi o competitie de mare anvergura, "Special Olympics", raspandita in lumea larga si rezervata persoanelor cu handicap.
Nadia Comaneci conduce si Academia "Laureus World Sport", unde sunt adunate fonduri impresionante pentru ajutorarea copiilor din zonele defavorizate ale Terrei.
Este membra a "FIG Foundation", o prestigioasa fundatie ce are ca scop sprijinirea fostelor gimnaste care raman cu sechele dupa terminarea carierei.
A infiintat in Romania Fundatia Nadia Comaneci, o organizatie apolitica, nonguvernamentala si nonprofit, infiintata la initiativa gimnaste.
Nadia a creat si o clinica de caritate in Bucuresti pentru a ajuta copii orfani din Romania.
Nadia si sotul sau sunt propietarii Academiei de Gimnastica Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company si ai catorva magazine de echipamente sportive, precum si editori ai Magazinului de Gimnastica Internationala.
In decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori catre o tanara gimnasta (in engleza: Letters To A Young Gymnast).

Surse:

luni, 16 martie 2015

BRD Nastase Tiriac Trophy

BRD-Groupe Société Générale este, incepand cu anul 2011, noul partener al celui mai important turneu profesionist de tenis al României, numit BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY.

București, 14 iunie 2011. Cel mai puternic turneu de tenis din Sud-Estul Europei, Open România, trece la nivelul următor. Ediția de anul acela marchează momentul unei schimbări: cel mai important eveniment sportiv organizat anual în România va purta denumirea BRD Năstase Țiriac Trophy.

Partener tradițional al tenisului românesc și, în general, al sportului, BRD-Groupe Société Générale devine, începând din acel an, cel mai important susținător al Openului românesc - un turneu care, din 2012, a căpătat o altă anvergură. Incepand cu anul 2012, BRD Năstase Țiriac Trophy se desfășoara la sfârșitul lunii aprilie, chiar înainte de Roland Garros, ceea ce a facut din turneul de la București o "țintă" pentru jucătorii importanți din circuitul profesionist.

“În mod simbolic, refacem acum, sub egida BRD, una dintre cele mai celebre echipe din istoria tenisului mondial. Sub noua sa denumire de BRD Năstase Ţiriac Trophy, acest turneu va fi unul de succes şi va conferi mai multă vizibilitate pe plan extern atât României, cât şi tenisului românesc”, a spus Sorin Mihai Popa, Director General Adjunct al BRD-Groupe Société Générale la acea vreme.

"De câte ori sunt întrebat care este secretul succesului, am același răspuns: să-ți găsești parteneri valoroși, puternici și serioși. Așa am procedat ca jucător de tenis, ca antrenor, ca om de afaceri sau ca organizator al unor competiții faimoase. Așa procedez și acum, când, alături de BRD-Groupe Société Générale, sunt convins că vom face din turneul de tenis de la București un eveniment important pe harta tenisului", a spus Ion Țiriac, deținătorul licenței turneului din România.

Turneul, dotat cu premii in valoare de 368.450 EURO, este singurul eveniment ATP World Tour 250 din Romania, ce reuneste, in competitiile de simplu si de dublu, cei mai buni jucatori romani ai momentului, alaturi de tenismani din intreaga lume.

vineri, 13 martie 2015

Richard Mille, inspirat de Sorin Mihai Popa

De vorbă cu Richard Mille…
text: Dan Vardie
foto: Richard Mille, Sorin Popa

Richard Mille, unul dintre „copiii teribili” ai orologeriei mondiale, a fost la București pentru a intra în TEMPORIS Hall of Fame. Dan Vardie a luat masa cu el și a aflat lucruri incredibile despre cel care poate fi considerat unul din cele mai mari succese din acest mileniu!

Richard Mille este unul dintre cele mai interesante personaje ale industriei orologere elvețiene. A desfăcut primul ceas când era copil, la doar 9 ani. „Acum nu mai țin minte exact ce am făcut după aceea…”, ne spunea cu umor Richard în timpul discuției noastre în exclusivitate mondială. Dacă este să luăm în calcul cutumele industriei orologere elvețiene, pentru un francez poate părea o surpriză… Însă după ce a crescut și a devenit un om de afaceri dedicat acestui domeniu, nu a mai fost nici o surpriză să ajungă Președinte la Mauboussin, pentru 6 ani, până în 1998. Marea sa aventură a început abia în 2001, când a și lansat primul său model de ceas, purtând numele său. Pe atunci, nimeni nu ar fi crezut – nici măcar el - că avea să ajungă pe culmile unei glorii orologere unice în istorie. „Dar tu și Sorin (Mihai Popa n.r.) ați crezut în mine. Chiar într-o perioadă când nu eram atât de sigur pe cât sunt azi,” ne spune cu modestie Richard, afirmație pe care a repetat-o și pe scena TEMPORIS cu ocazia inducerii sale în TEMPORIS Hall of Fame.

Richard este unul din foarte puținele personalități ale lumii orologere care a reușit să aibă relații bune cu toată lumea. Și este o lume unde succesul nu poate aduce decât invidie… Casele orologere cu istorie îndelungată nu privesc cu admirație explozia acestor „bad boys” moderni și, nu o dată, au încercat să minimalizeze rolul acestora în orologerie. Însă Richard, ca și Stephen Forsey - un alt mare ceasornicar și inventator prezent la București pentru evenimentul TEMPORIS - au adus și vești bune pentru maison-urile istorice. „Prețul mediu al ceasurilor mele este la 135.000 Euro. Ale lui Stephen, la 350.000 Euro. Presupun că de aceea nu ne certăm cu nimeni. Suntem într-o altă categorie de preț, fără să concurăm direct cu aproape nimeni.” Mai mult  și sunt destui observatori ai industriei care au notat acest lucru - prețurile foarte mari instituite cu mare succes de Richard au permis tuturor mărcilor istorice să crească propriile prețuri. Și este chiar un mare succes mondial, de vreme ce toată producția anuală de aproape 2.900 de ceasuri este vândută până în 2015!

Dovezi stau și relațiile sale de prietenie foarte diverse cu personalități ale lumii, de la Rafael Nadal și Jean Todt și până la Jackie Chan și Sebastian Loeb (cel mai titrat campion mondial de raliuri, care recent a câștigat și „cursa morții” de la Pike Peak). Toate aceste prietenii s-au transformat în piese excepționale, fiecare cu o personalitate unică în industrie. 

Apariția lui Richard la București poate fi considerată o adevărată performanță. Să adăugăm și prestația sa de la conferința de presă TEMPORIS despre fake-uri, unde a adus exemple incredibile despre acest fenomen care îl afectează direct, ceasurile sale fiind între cele mai copiate mărci! Pe scenă, Richard a făcut afirmații incredibile despre România și prietenii săi de aici - nu a uitat să-i numească pe Ilie Năstase și Nadia Comăneci - dar ne-a spus că are și afaceri (chiar două) în derulare cu Sorin Mihai Popa. Iar la final, nu putem să nu încheiem cu cea mai simpatică declarație a sa: „Acum ceva timp am venit la CAESAR Awards și am primit un premiu. Acum am luat două. Știți ceva? Vă promit că revin la București și dacă nu mai îmi dați nici un premiu!”

Sursa foto - Sorin Mihai Popa












Vezi cum arata ceasul dedicat lui Ilie Nastase, "The Nastie Bang", o editie speciala creata din doar 132 de piese in onoarea celor 132 de titluri castigate de marele tenismen. 



Ilie Nastase si Sorin Mihai Popa in vizita la Hublot

„A fost o vizita foarte emotionala”, ne declara Ilie dupa ce a stat de vorba cu zeci de oameni de la Hublot. E uimitor cum are o popularitate atat de mare, desi nu mai e in zona activa a tenisului de zeci de ani! Tineri care nu l-au vazut pe Ilie jucand live niciodata, l-au oprit pentru autograf.

Ilie a avut ocazia sa incerce cateva operatiuni de asamblare a unui ceas si sa fie ucenic la turnatoria Hublot, unde se realizeaza aliajul „Magic Gold”. Momentul maxim l-a reprezentat intalnirea cu geniul creativ Hublot, Mathias Buttet. Inainte de premiera de la Baselworld, Ilie a vazut cel mai complicat ceas al anului: „La Ferrari”. Potrivit lui Buttet, va avea o rezerva de mers de 50 de zile – „si chiar functioneaza!".


Dupa gala „CAESAR Awards 2011”, cand Jean Claude Biver, Presedinte Hublot, a acceptat invitatia CAESAR de a face un ceas dedicat lui Ilie, si premiera mondiala Nastie Bang de la Londra, vizita la manufactura e al treilea moment semnificativ al colaborarii cu Hublot.

Nastie Bang este prima serie limitata dedicata unei personalitati din Romania. Au fost asamblate 132 de bucati – numarul total de victorii din palmaresul lui Ilie. La ora vizitei noastre la Hublot, seria Nastie Bang era „sold out”. Ilie Nastase a fost insotit in vizita sa de catre Dan Vardie si Sorin Mihai Popa, personalitatile care au determinat materializarea proiectului Nastie Bang.

Sursa: http://temporis.ro/ilie-nastase-in-vizita-la-hublot/ 

Sorin Mihai Popa, Team Member at Legenditys.com

Experienced banking executive, he is the architect of one of the most ambitious retail banking developments in Eastern Europe: the expansion of Societe Generale’s operations in Romania from 170 branches at the end of 2004 to over 1.000 points of sales in less than 4 years.
Talented Marketer, Sorin Mihai Popa conceived several powerful campaigns involving legendary sport figures Nadia Comaneci, Ilie Nastase and Gheorghe Hagi.  During one of this campaigns, in just two months, SOCGEN Romania succeeded to sell more than half a million limited-edition cards, gaining a 5% supplemental marketshare.  The success of that campaign was world-wide recognised by VISA International.
Passionate about tennis, he inspired the famous Richard Mille watch-maker to create the RM-027 Rafael Nadal Limited Edition watch and he was a contributor for the project and design of Hublot Ilie Nastase - NastieBang - Limited Edition Watch.

vineri, 6 martie 2015

Poduri bizare si frumoase

1. In forma lor cea mai de baza, podurile ajuta oamenii sa treaca de la punctul A la punctul B. Cu toate acestea, uneori - ca si in cazul podului Rakotz din Kromlau, Germania (foto fundal) - structura poate transforma peisajul din jurul ei, devenind o lucrare de arta.












2. Arhitectul Mayur Kanaiya i-a dat recuzita speciala Podului Langkawi Sky, un cablu curbat de 125m care ajunge pana in varful muntelui Gunung Mat Cincang de pe insula Pulau Langkawi. "Podul curbat permite vizitatorilor o experienta intima a coronamentului de padure si a faunei salbatice", a spus Kanaiya.












3. In loc de caramizi, mortar sau chiar scanduri standard de lemn, satul Cherrapunji din statul Meghalaya - cunoscut ca unul dintre cele mai umede locuri din lume - construieste podurile din radacini de copaci. Unele poduri depasesc 30 m lungime si pot suporta greutatea a 50 de persoane, a declarat Ravi Kodakandla, din Hyderabad, India.












Vezi toata galeria aici.



miercuri, 4 martie 2015

Destinatii de top

Istanbul, Turcia - Europa și Asia se întâlnesc în Istanbul, unde arhitectura veche uluitoare coexistă cu restaurantele și viața de noapte moderne.

Roma, Italia - Aruncă o monedă în Fântâna Trevi, vizitează Colosseumul și Pantheonul, și incarcate cu energie cu un cappuccino pentru o dupa-amiaza de cumpărături la Campo de'Fiori sau Via Veneto.

Londra, Marea Britanie - Bijuteriile Coroanei, Palatul Buckingham, Camden Market ... La Londra, istoria se impleteste cu arta, moda, mâncarea și berea bună britanica.

Beijing, China - Aici veți găsi o bogăție de istorie, atât antică (Sala Conservarii Armoniei, Palatul de Vara, Orașul Interzis) si mai recentă (președintele Mao Memorial Hall, Piața Tiananmen).

Praga, Republica Ceha - Alura boema și de basm caracterizeaza Praga si fac o destinație perfectă pentru turiștii obositi de plaja care doresc să se cufunda în cultura.

Marrakech, Maroc - “Orasul Rosu" din Marrakesh este un loc magic, plin de piete, gradini, palate și moschei.

Paris, Franta - Experiența perfectă de la Paris combină petrecerea timpului liber și vioiciunea cu suficient timp pentru a savura atât o masă delicioasă cat și exponate de la Luvru.

Lucruri interesante despre Romania

1. Cele mai cunoscute romane, inspirate din Romania, sunt "Castelul din Carpati" de Jules Verne si "Dracula" de Bram Stoker.

2. Bancnota de 10 bani emisa de Romania in 1917 este cea mai mica bancnota de hartie tiparita vreodata (dimensiuni: 33 x 44 mm).

3. Orasul Brasov gazduieste cea mai mare biserica gotica dintre Viena, Austria si Istanbul, Turcia.

4. Castelul Peles a fost primul castel european luminat in intregime de curent electric. Energia electrica a fost produsa de instalatia proprie a castelului, construita în 1888.

5. In 1889 orasul romanesc Timișoara a devenit primul din Europa care a avut iluminat stradal electric.

6. Stiloul a fost inventat de Petrache Poenaru (1799-1875), nascut in orasul Craiova si a fost brevetat in mai 1827.

7. Statuia regelui dac Decebal sculptata in banca stancoasa a Dunarii, este cea mai inalta sculptura in stanca din Europa (135 de metri).

8. Traian Vuia a fost primul inventator european, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul, creat de el.

9. Palatul Roman al Parlamentului din Bucuresti este a doua cea mai mare cladire din lume, dupa Pentagon, in Statele Unite ale Americii.

10. Primul 10 perfect la Jocurile Olimpice a fost acordat gimnastei romance Nadia Comaneci. Ea a obtinut aceasta nota dupa interpretarea ei din Montreal, Canada in 1976.